65 de ani de viață muzeistică la Bistrița

COMUNICAT DE PRESĂ

În baza unui proiect inițiat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și finanțat prin Granturi SEE 2009-2014 cu suma de aproximativ 1,5 milioane de euro, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice din Transilvania, a primit o față nouă.

Printr-o suită de măsuri de dotare şi modernizare preluate din experiența internațională a finanțatorului, s-a realizat punerea în valoare a patrimoniul cultural existent, s-a regenerat imaginea Complexului Muzeal și s-a consolidat calitatea de reper a muzeului în turismul cultural şi istoric al Transilvaniei.

În perioada 28-29.04.2017 la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vor avea loc o serie de acțiuni culturale în cadrul Evenimentului ”65 de ani de viață muzeistică la Bistrița”, care vor avea ca rezultat punerea în funcțiune a obiectivului de patrimoniu Muzeul Județean Bistrița-Năsăud și introducerea obiectivului în circuitul public.

În cadrul evenimentelor, în data de 28 aprilie 2017 începând cu ora 15.00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud va avea loc seminarul și conferinţa de presă ocazionate de finalizarea proiectului „Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”.

Proiectul a demarat în luna decembrie 2014 și a avut o perioadă de implementare de 29 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 6.572.428 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de maxim 6.493.998 lei.

Informații legate de proiect și de evenimentele menționate mai sus, pot fi obținute la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud ( Piața Petru Rareș, nr. 1), Telefon: 0263.231 474 sau de la Managerul de proiect Gavrilaș Vasilichi George-Alexandru, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. / Oarcăș Gabriela Cristina – asistent manager, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

PREŞEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Mai multe din această categorie: Stadiul lucrărilor la 28 februarie 2017 »
logo-eea
logo-crpcn
logo-mc
logo-ump